Iubirea adevarata e ca un trandafir superb, rosu, parfumat, înflorit, dar cu foarte multi ghimpi, care straluceste în lumina soarelui. Daca vrei sa îl ai, trebuie sa îl cultivi. Ca si cel mai priceput gradinar sa-l ingrijesti, sa ai rabdare sa creasca, sa se dezvolte si sa infloreasca, sa îl aperi de geruri si de furtuni, de hoti si de alti daunatori. Mai presus de orice, trebuie sa crezi cu putere ca frumusetea exista si ca o vezi ca se manifesta în viata ta, prin frumusetea unica a acestui trandafir. Când va înflori în toata plenitudinea sa, bucura-te de minunea existentei lui, culege-l cu grija, chiar daca vei sângera datorita ghimpilor sai, iar parfumul pe care îl vei obtine, pastreaza-l toata viata, si daruieste din el oricui are nevoie, dar si reteta ta de bun cultivator... si poate un lastar de trandafir, rosu, stralucitor, parfumat, pentru a fi cultiva în gradina vietii oricui va putea deprinde de la tine arta cresterii trandafirilor.
A iubi este o artã, dupã cum si a trãi este o artã. Dacã vrem sã aflãm cum sã iubim, sã obtinem mãiestria în aceastã artã, va trebui sã procedãm asa cum se procedeazã când vrem sã învãtãm orice altã artã: muzicã, picturã, dans, arta medicinei sau a ingineriei. Vom avea nevoie de anumite abilitãti cum ar fi urmãtoarele:
1. Disciplinã - A dobândi arta iubirii solicitã disciplinã, o angajare puternicã a timpului si a întregii fiinte.
2. Concentrarea - este conditia pentru a putea întelege deplin persoana iubitã, pentru a putea pãtrunde în universul ei interior.
3. Rãbdarea - Arta iubirii nu se deprinde repede, ci prin exercitiu îndelungat, prin tehnica pasilor mici. Deprinderile de contact erotic se dezvoltã treptat implincând rãbdare fatã de sine si fatã de celãlalt.
4. Sensibilitatea - Aceastã calitate devine o deprindere eroticã ce constã în constientizarea la nivel superior a trãirilor senzitive, asociate cu emotii si sentimente. A pune sensibilitatea în serviciul iubirii înseamnã a deveni constient de un gând incorect, atunci când concentrarea, disciplina si rãbdarea au adormit, când esti tensionat si nu ai relatii bune cu ceilalti.
5. Depãsirea narcisismului - Narcisismul este centrarea pe propria plãcere, dar iubirea solicitã un mod de manifestare lipsit de egoism, rezonabil, o anumitã modestie.
Iatã ce afirmã poetul musulman Rumi în legãturã cu dobândirea mãiestriei în arta iubirii:
"Într-adevãr, niciodatã cel care iubeste nu cautã sã fie cãutat de cel iubit.
Când strãfulgerarea iubirii a atins inima aceasta, sã stii cã existã iubire si în inima aceea.
Când iubirea lui Dumnezeu creste în inima ta, fii sigur cã si Dumnezeu te iubeste pe tine.
Nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singurã mânã, fãrã cealaltã mânã.
Întelepciunea Divinã este destinul, si el este cel care a hotãrât sã ne iubim unul pe celãlalt.
Cãci asa este dat sã fie în lumea aceasta: iecare parte a lumii sã-si aibã perechea sa.
În ochii înteleptului, Cerul este bãrbatul, iar Pãmântul, femeia:
Pãmântul are grijã sã facã sã creascã tot ce lasã Cerul sã cadã.
Când Pãmântului îi lipseste cãldura, Cerul i-o trimite; când îsi pierde prospetimea si umezeala, Cerul i le redã.
Cerul stã tot timpul de veghe ca un bãrbat ce-i poartã de grijã nevestei sale.
Iar Pãmântul se ocupã mereu de cele ale casei: naste si hrãneste tot ceea ce poartã.
Priveste Pãmântul si Cerul ca având inteligentã, cãci fac ceea ca fac fiintele inteligente.
Dacã ei doi nu ar avea plãcere unul de celãlalt, de ce ar sta îmbrãtisati ca indrãgostitii?
Fãrã Pãmânt cum ar putea înflori florile si pomii?
Si ce ar mai produce atunci apa si cãldura Cerului?
Asa cum Dumnezeu a pus dorinta în bãrbat,i în femeie pentru ca lumea sã fie perpetuatã prin unirea lor,
Asa a implantat EL în fiecare parte a existentei, nãzuinta cãtre o altã parte.
Ziua si Noaptea sunt dusmani pe fatã si totusi servesc amândouã aceluiasi scop,
Fiecare iubindu-l pe celãlalt ca sã-si poatã face impreunã lucrarea ce o au de fãcut amândoi,
Fãrã Noapte, natura omului nu ar câstiga nimic, si astfel nu ar avea nimic de cheltuit Ziua."
A iubi este o artã, dupã cum si a trãi este o artã. Dacã vrem sã aflãm cum sã iubim, sã obtinem mãiestria în aceastã artã, va trebui sã procedãm asa cum se procedeazã când vrem sã învãtãm orice altã artã: muzicã, picturã, dans, arta medicinei sau a ingineriei. Vom avea nevoie de anumite abilitãti cum ar fi urmãtoarele:
1. Disciplinã - A dobândi arta iubirii solicitã disciplinã, o angajare puternicã a timpului si a întregii fiinte.
2. Concentrarea - este conditia pentru a putea întelege deplin persoana iubitã, pentru a putea pãtrunde în universul ei interior.
3. Rãbdarea - Arta iubirii nu se deprinde repede, ci prin exercitiu îndelungat, prin tehnica pasilor mici. Deprinderile de contact erotic se dezvoltã treptat implincând rãbdare fatã de sine si fatã de celãlalt.
4. Sensibilitatea - Aceastã calitate devine o deprindere eroticã ce constã în constientizarea la nivel superior a trãirilor senzitive, asociate cu emotii si sentimente. A pune sensibilitatea în serviciul iubirii înseamnã a deveni constient de un gând incorect, atunci când concentrarea, disciplina si rãbdarea au adormit, când esti tensionat si nu ai relatii bune cu ceilalti.
5. Depãsirea narcisismului - Narcisismul este centrarea pe propria plãcere, dar iubirea solicitã un mod de manifestare lipsit de egoism, rezonabil, o anumitã modestie.
Iatã ce afirmã poetul musulman Rumi în legãturã cu dobândirea mãiestriei în arta iubirii:
"Într-adevãr, niciodatã cel care iubeste nu cautã sã fie cãutat de cel iubit.
Când strãfulgerarea iubirii a atins inima aceasta, sã stii cã existã iubire si în inima aceea.
Când iubirea lui Dumnezeu creste în inima ta, fii sigur cã si Dumnezeu te iubeste pe tine.
Nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singurã mânã, fãrã cealaltã mânã.
Întelepciunea Divinã este destinul, si el este cel care a hotãrât sã ne iubim unul pe celãlalt.
Cãci asa este dat sã fie în lumea aceasta: iecare parte a lumii sã-si aibã perechea sa.
În ochii înteleptului, Cerul este bãrbatul, iar Pãmântul, femeia:
Pãmântul are grijã sã facã sã creascã tot ce lasã Cerul sã cadã.
Când Pãmântului îi lipseste cãldura, Cerul i-o trimite; când îsi pierde prospetimea si umezeala, Cerul i le redã.
Cerul stã tot timpul de veghe ca un bãrbat ce-i poartã de grijã nevestei sale.
Iar Pãmântul se ocupã mereu de cele ale casei: naste si hrãneste tot ceea ce poartã.
Priveste Pãmântul si Cerul ca având inteligentã, cãci fac ceea ca fac fiintele inteligente.
Dacã ei doi nu ar avea plãcere unul de celãlalt, de ce ar sta îmbrãtisati ca indrãgostitii?
Fãrã Pãmânt cum ar putea înflori florile si pomii?
Si ce ar mai produce atunci apa si cãldura Cerului?
Asa cum Dumnezeu a pus dorinta în bãrbat,i în femeie pentru ca lumea sã fie perpetuatã prin unirea lor,
Asa a implantat EL în fiecare parte a existentei, nãzuinta cãtre o altã parte.
Ziua si Noaptea sunt dusmani pe fatã si totusi servesc amândouã aceluiasi scop,
Fiecare iubindu-l pe celãlalt ca sã-si poatã face impreunã lucrarea ce o au de fãcut amândoi,
Fãrã Noapte, natura omului nu ar câstiga nimic, si astfel nu ar avea nimic de cheltuit Ziua."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu